Autoritățile din Virginia, SUA, recunosc că 7 afro-americani executați acum 70 de ani pentru viol nu au avut parte de un proces corect

Autoritățile din Virginia, SUA, recunosc că 7 afro-americani executați acum 70 de ani pentru viol nu au avut parte de un proces corect
Publicat: 01/09/2021, 13:57

Șapte bărbați afro-ameriani care au fost executați pe scaunul electric acum 70 de ani în statul Virginia, SUA, au primit abia acum recunoașterea din partea autorităților că nu au avut parte de un proces echitabil. Guvernatorul democrat al Virginiei, Ralph Northam, precizează că actul pe care l-a semnat nu echivalează cu o grațiere în sensul absolivirii lor de vină, ci mai degrabă ca o reparație istorică, în contextul în care în SUA anilor `50-`60 culoarea pielii determina și vinovăția în instanțe.

Cei șapte afro-americani erau Frank Hairston Jr. (18 ani la data presupuselor fapte), Booker T. Millner (19), Francis DeSales Grayson (37), Howard Lee Hairston (18), James Luther Hairston (20), Joe Henry Hampton (19) și John Clabon Taylor (21).

Bărbații de culoare – care fuseseră porecliţi „Cei şapte din Martinsville” – au primit pedeapsa cu moartea în 1951, după ce ar fi violat o femeie albă.

Guvernatorul Virginiei: „Este vorba despre îndreptarea greșelilor”

Guvernatorul democrat al Virginiei, Ralph Northam, a considerat că la vremea respectivă, culoarea pielii lor a jucat un rol incontestabil în identificarea lor, în anchetă şi în condamnarea definitivă la moarte, cu atât mai mult cu cât au fost judecaţi de un juriu în care se aflau doar persoane albe.

„Este vorba de îndreptarea greșelilor. Cu toții merităm un sistem de justiție penală care să fie corect, egal – indiferent cine ești sau cum arăți. Le sunt recunoscător susținătorilor și familiilor celor șapte Martinsville pentru dăruire și perseverență. Deși nu putem schimba trecutul, sper că acțiunea de astăzi le va aduce o mică măsură de pace”, a declarat Guvernatorul Virginiei.

Ralph Northam este de asemenea un susţinător al reformelor în justiţie, acordând, de la preluarea mandatului în 2018, un număr record de 604 graţieri.

Cum au fost judecați „Cei 7 din Martinsville”

Cazul din Martinsville, un oraş din sudul Virginiei, datează din ianuarie 1949. O femeie albă de 32 de ani a susţinut că a fost violată de un grup de bărbaţi negri, iar poliţiştii au arestat la scurt timp toţi cei şapte suspecţi.

Bărbaţii au fost audiaţi fără prezenţa unui avocat şi au oferit versiuni diferite ale evenimentelor, ba mai mult erau analfabeţi şi nu puteau nici măcar să îşi citească mărturisirile.

În ciuda prostestelor organizate pentru a-i sprijini, cei 7 au fost condamnaţi la moarte și executați prin electrocutare pe scaunul electric în februarie 1951.

În total 45 de bărbați au fost executați în Virginia pentru viol din 1908, toți afro-americani.

În 1977, Curtea Supremă a SUA a decis că nu este constituțională impunerea pedepsei cu moartea în cazurile de viol.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×